reacția organismului la submersiunedit
scufundarea feței în apă declanșează reflexul de scufundare al mamiferelor. Acest lucru se găsește la toate mamiferele și în special la mamiferele marine, cum ar fi balenele și focile. Acest reflex este conceput pentru a proteja corpul, punându-l în modul de economisire a energiei pentru a maximiza timpul în care poate rămâne sub apă. Efectul acestui reflex este mai mare în apa rece decât în apa caldă și are trei efecte principale:
- bradicardie, o încetinire a ritmului cardiac de până la 50% la om.,
- vasoconstricție periferică, restricționarea fluxului sanguin la nivelul extremităților pentru a crește alimentarea cu sânge și oxigen a organelor vitale, în special a creierului.
- schimbarea sângelui, deplasarea sângelui în cavitatea toracică, regiunea pieptului între diafragmă și gât, pentru a evita prăbușirea plămânilor sub presiune mai mare în timpul scufundărilor mai profunde.acțiunea reflexă este automată și permite atât unei persoane conștiente, cât și unei persoane inconștiente să supraviețuiască mai mult fără oxigen sub apă decât într-o situație comparabilă pe uscat.,o victimă conștientă își va ține respirația (vezi apneea) și va încerca să acceseze aerul, ducând adesea la panică, inclusiv la mișcarea rapidă a corpului. Acest lucru utilizează mai mult oxigen în fluxul sanguin și reduce timpul până la inconștiență. Victima își poate ține în mod voluntar respirația de ceva timp, dar reflexul de respirație va crește până când victima va încerca să respire, chiar și atunci când este scufundată.,reflexul respirator din corpul uman este slab legat de cantitatea de oxigen din sânge, dar puternic legat de cantitatea de dioxid de carbon. În timpul apneei, oxigenul din organism este utilizat de celule și excretat sub formă de dioxid de carbon. Astfel, nivelul de oxigen din sânge scade, iar nivelul dioxidului de carbon crește. Creșterea nivelului de dioxid de carbon duce la un reflex de respirație mai puternic și mai puternic, până la punctul de întrerupere a respirației, la care victima nu mai poate ține în mod voluntar respirația., Aceasta apare de obicei la o presiune parțială arterială a dioxidului de carbon de 55 mm Hg, dar poate diferi semnificativ de la individ la individ și poate fi mărită prin antrenament.punctul de întrerupere a respirației poate fi suprimat sau întârziat fie intenționat, fie neintenționat. Hiperventilația înainte de orice scufundare, adâncă sau superficială, elimină dioxidul de carbon din sânge, rezultând o scufundare care începe cu un nivel anormal de scăzut de dioxid de carbon; o afecțiune potențial periculoasă cunoscută sub numele de hipocapnie., Nivelul de dioxid de carbon din sânge după hiperventilație poate fi insuficient pentru a declanșa reflexul de respirație mai târziu în scufundare și poate apărea o pană de curent fără avertisment și înainte ca scafandrul să simtă nevoia urgentă de a respira. Acest lucru poate apărea la orice adâncime și este obișnuit în scafandrii de respirație la distanță în piscine, consultați oprirea apei de mică adâncime pentru mai multe detalii. Hiperventilația este adesea folosită atât de scafandri liberi, cât și de la distanță, pentru a elimina dioxidul de carbon din plămâni pentru a suprima reflexul de respirație mai mult timp., Este important să nu greșiți acest lucru pentru o încercare de a crește depozitul de oxigen al organismului. Corpul în repaus este complet oxigenat de respirația normală și nu mai poate prelua. Reținerea respirației în apă ar trebui să fie întotdeauna supravegheată de oa doua persoană, deoarece prin hiperventilație, crește riscul de întrerupere a apei puțin adânci, deoarece nivelurile insuficiente de dioxid de carbon din sânge nu reușesc să declanșeze reflexul de respirație.,dacă apa intră în căile respiratorii ale unei victime conștiente, victima va încerca să tuse apa sau să o înghită, inhalând astfel mai multă apă involuntar. La intrarea apei în căile respiratorii, atât victimele conștiente, cât și cele inconștiente prezintă laringospasm, adică laringele sau corzile vocale din gât se contractă și sigilează tubul de aer. Acest lucru împiedică intrarea apei în plămâni. Din cauza acestui laringospasm, apa intră în stomac în faza inițială de înec și foarte puțină apă intră în plămâni., Din păcate, acest lucru poate interfera și cu aerul care intră în plămâni. La majoritatea victimelor, laringospasmul se relaxează ceva timp după inconștiență, iar apa poate intra în plămâni provocând o „înec umed”. Cu toate acestea, aproximativ 10-15% dintre victime mențin acest sigiliu până la stop cardiac, aceasta se numește „înec uscat”, deoarece nu intră apă în plămâni. În patologia medico-legală, apa din plămâni indică faptul că victima era încă în viață la punctul de submersie; absența apei în plămâni poate fi fie o înecare uscată, fie indică o moarte înainte de submersie.,o lipsă continuă de oxigen în creier, hipoxia, va face rapid o victimă inconștientă, de obicei, în jurul unei presiuni parțiale de sânge a oxigenului din 25-30mmHg.An victima inconștientă salvată cu o cale aeriană încă sigilată de laringospasm are șanse mari de recuperare completă. Respirația artificială este, de asemenea, mult mai eficientă fără apă în plămâni. În acest moment, victima are o șansă bună de recuperare dacă este asistată în câteva minute., În cele mai multe victime laringospasmul se relaxează ceva timp după inconștiență și apa umple plămânii rezultând într-un înec umed.Hipoxia latentă este o condiție specială care duce la inconștiență, în care presiunea parțială a oxigenului din plămâni sub presiune la baza unei scufundări libere adânci este adecvată pentru a susține conștiința, dar scade sub pragul de întrerupere pe măsură ce presiunea apei scade la urcare, de obicei aproape de suprafață, pe măsură ce presiunea se apropie de presiunea atmosferică normală. O pană de curent pe ascensiune ca aceasta se numește o pană de curent de apă adâncă.,
stop Cardiac și moartea
creierul nu poate supraviețui mult timp fără oxigen și a continuat lipsa de oxigen în sânge combinat cu stop cardiac va duce la deteriorarea celulelor creierului provocând prima leziuni cerebrale și în cele din urmă moarte cerebrală, din care recuperarea este considerat, în general, imposibil.Lipsa de oxigen sau modificări chimice în plămâni poate determina inima să nu mai bată; acest stop cardiac oprește fluxul de sânge și astfel oprește transportul de oxigen către creier., Stopul Cardiac a fost punctul tradițional al morții, dar în acest moment există încă o șansă de recuperare. Creierul va muri după aproximativ șase minute fără oxigen, dar condițiile speciale pot prelungi acest lucru (vezi mai jos „înecarea cu apă rece”). Apa dulce conține mai puțină sare decât sângele și, prin urmare, va fi absorbită în fluxul sanguin prin osmoză. În experimentele pe animale s-a demonstrat că aceasta schimbă chimia sângelui și a dus la stop cardiac în 2 până la 3 minute. Apa de mare este mult mai sărată decât sângele. Prin osmoză, apa va părăsi fluxul de sânge și va intra în plămâni îngroșând sângele., În experimentele pe animale, sângele mai gros necesită mai multă muncă din inimă, ceea ce duce la stop cardiac în 8 până la 10 minute. Cu toate acestea, autopsiile asupra victimelor înecului uman nu arată indicii ale acestor efecte și se pare că există o mică diferență între înecările în apă sărată și apă dulce. După moarte, rigor mortis se va instala și va rămâne timp de aproximativ două zile, în funcție de mulți factori, inclusiv temperatura apei.,apa, indiferent de conținutul său de sare, va deteriora suprafața interioară a plămânului, va prăbuși alveolele și va provoca edeme în plămâni cu o capacitate redusă de a schimba aerul. Acest lucru poate provoca moartea până la 72 de ore după un incident aproape de înec. Aceasta se numește înec secundar. Inhalarea anumitor vapori sau gaze otrăvitoare va avea un efect similar.