o prezentare generală a hegemoniei și a imperialismului cultural & motivațiile și consecințele sale.
am decis să trimit eseuri din studiile mele anterioare ca mostre de scriere. Dacă doriți primi o listă de resurse, vă rugăm să vizualizați originalul. Acesta este unul dintre eseurile din timpul meu la Langara College. Vă rugăm să rețineți că acesta este un eseu la nivel de student din 2013.,
Exemple de neo-colonialism au fost studiate în majoritatea colțurilor lumii de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial
de fapt, este dificil să găsești un loc despre care savanții nu pretind că a fost supus imperialismului cultural de un anumit fel. Din Egipt spre Belize în India în marea Britanie în Statele Unite ale Americii — toate aceste țări au fost supuse la un fel de influență asupra lor cultură la alta (Reid 57; Everitt 42; Altbach 902; Cooper și Cooper 61). Aceasta nu este o surpriză; la urma urmei, globalizarea nu este un secret., Imperialismul Cultural și hegemonia nu sunt însă concepte care pot fi descrise atât de simplu ca „globalizare”. Introduceți neo-colonialismul, care a apărut ca o forță influentă. Neo-colonialismul este folosit de țările puternice dintr-o varietate de motive și modelează continuu nu numai culturile individuale, ci și cultura globală.,
Unul dintre cele mai complicate aspecte ale neo-colonialism este definiția
la începutul anilor 1960, neo-colonialismul a fost definit ca o descriere a economică (și alte) lungimi că o țară ar putea duce la o încercare de a accelera asimilare culturală a unui teritoriu străin. Asimilarea culturală, așa cum este descrisă în acest moment de Kwame Nkrumah, este dorită de țara colonizatoare, deoarece deschide țara colonizată pentru un parteneriat economic — chiar exploatare.,această definiție poate părea simplă, dar mediul post-al doilea război mondial în care a fost inventat termenul „neo-colonialism” a fost destul de unic. Acești ani au văzut decolonizarea rapidă a multor țări – în special a națiunilor africane – care au fost supuse guvernării Europene. Termenul „neo-colonialism” a fost folosit pentru a descrie relația persistentă pe care aceste colonii au păstrat-o cu fostul lor colonizator (Schultz 65). Deoarece neo-colonialismul s-a dezvoltat ca un concept în această perioadă postbelică, s-a pus mare accent pe afilierea continuă dintre colonie și colonizator.,in opinia mea, relatiile neo-coloniale ca acestea (care sunt atat de dependente de o relatie coloniala unica) ar trebui sa fie mai des subsumate teoriei post-coloniale. Acest lucru se datorează faptului că astăzi vedem aceleași practici ale neo-colonialismului care se desfășoară între culturi fără legătură colonială istorică. În timp ce studierea legăturilor culturale în perioadele post-colonizare poate expune ideile neo-colonialismului în mai multe moduri, teoria post-colonială nu exprimă esența completă a neo-colonialismului.,
sunt doi termeni care cred cel mai complet scoate subtilitățile de neo-colonialism: imperialism cultural și hegemonie culturală
imperialismului Cultural este cel mai bine rezumate după modul în care „anumite produse culturale au atins o poziție dominantă într-o cultură străină printr-un proces de impunerea coercitivă, de obicei, prin legăturile lor politice sau economice de putere” (Dunch 302). Deși imperialismul este determinat în mod caracteristic de controlul militar, acest lucru nu este cu siguranță cazul imperialismului cultural.,hegemonia culturală este un aspect al filozofiei marxiste care atrage atenția asupra promovării unei culturi asupra alteia cu obiectivul ca viziunea asupra lumii a clasei conducătoare să devină normă. Această asimilare culturală este deosebit de utilă deoarece creează o situație coaptă cu potențial pentru beneficiul economic al clasei conducătoare. Convingând grupul subordonat că profiturile din acord depășesc pierderile de a nu lucra împreună, cultura dominantă este capabilă să-și mențină statutul superior (Schultz 275).,este definiția întrepătrunsă și colectivă a acestor concepte înrudite-imperialismul cultural și hegemonia culturală-care pictează imaginea finală a neo-colonialismului și a promovării interculturale în interesul unei țări, adesea în detrimentul alteia. Cu toate acestea, este important de menționat că „impunerea coercitivă” nu trebuie să se aplice în toate situațiile. Vom ajunge la asta mai târziu.
mijloacele prin care o țară poate impune o relație culturală inegală pe alta sunt variate, dar economia este de departe cel mai comun instrument folosit în neo-colonialism
(Petra 139)., Prin furnizarea de sprijin monetar și formarea de parteneriate economice, instituții financiare, guverne, și în special corporațiile multinaționale de colonizare putere intra în grațiile la supușii lor și să le integreze în propriul lor sistem capitalist.există două concepte particulare care explorează mai profund economia ca instrument al neo-colonialismului. Una este o altă teorie marxistă, complementară hegemoniei culturale, care este înțeleasă ca teorie a dependenței., Această teorie declară că, prin pătrunderea corporațiilor multinaționale, a sancțiunilor economice, a parteneriatelor și altele asemenea, țările dezvoltate promovează și aplică în mod intenționat o cultură în țările în curs de dezvoltare care depinde economic de propria lor. Teoria dependenței susține că națiunea mai slabă este sărăcită în continuare în beneficiul țării mai puternice datorită utilizării capitaliste ulterioare a resurselor și forței de muncă ale țării mai slabe. Această practică continuă din cauza hegemoniei puternice a puterii de colonizare.,
un concept care este similar, dar mai funcționalist decât teoria dependenței este teoria sistemelor mondiale. Această teorie spune că lumea este împărțită în segmente, inclusiv un „nucleu” puternic, o „semi-periferie” moderată și un grup slab de națiuni „periferie”. Cele trei categorii de națiuni se angajează fiecare în neo-colonialism cu diferite grade de succes pe celelalte două tipuri de națiuni. În esență, teoria sistemelor mondiale explică modul în care nucleul poate domina și prelua controlul asupra resurselor și forței de muncă furnizate de periferie pentru un profit., La fel ca în teoria dependenței, beneficiile de bază din cauza acestor mecanici. Cu toate acestea, spre deosebire de teoria dependenței, beneficiile marginale ale periferiei sunt recunoscute, deoarece acestea beneficiază de un anumit câștig economic. Teoria sistemelor mondiale poate fi cu siguranță extinsă la metodele mai largi ale neo-colonialismului dacă ne gândim la culturile nucleului și periferiei în același mod în care altfel ne-am gândi la economiile lor.,
există multe alte instrumente în afară de economie care pot fi folosite de țările de bază pentru a se angaja în neo-colonialism
de fapt, fiecare aspect al culturii ar putea fi teoretic folosit în preocupări neo-coloniale. De exemplu, s-a spus că limba este folosită într-o manieră neo-colonială: printre acestea se numără înființarea bibliotecilor engleze în Uganda sau sprijinirea selectivă a publicării în India (Perry 328; Altbach 902)., De asemenea, educația a fost nominalizat ca un puternic aparat de neo-colonialism, ca și în cazuri de profesori în Hawaii; sau imperialiste programe educaționale în China, Cuba, Myanmar, și dincolo de (Hyams 202; Wickens și Sandlin 277). Artele plastice sunt un alt instrument al imperialismului cultural; ca și în răspândirea intenționată a artei-cum ar fi” invazia britanică ” din anii 1960; sau existența durabilă a muzeelor sau chiar controlul artei unei alte culturi în patria acelei culturi (Cooper și Cooper 69; Harrison 42; Reid 57)., Alte metode care au fost discutate ca instrumente ale imperialismului cultural includ sportul, medicina, misiunile religioase și proliferarea la nivel mondial (în același mod ca și corporațiile multinaționale) a mașinilor de cultură care sunt mass-media unui stat (Stoddart 651; Matheson 1191; Dunch 301; Petras 2070). O mare parte din timp, aceste practici nu sunt resentate de cultura destinatarului., Putem vedea că prin exportul culturii lor în forma sa cea mai atrăgătoare către alte națiuni, țări din întreaga lume folosesc bine „capacitatea de a obține rezultatele pe care le doresc prin atracție, mai degrabă decât prin constrângere sau plată” — o abilitate cunoscută și sub numele de soft power (Nye 94).,pentru a înțelege în continuare conceptul de neo-colonialism, este important să examinăm unele dintre situațiile în care apare — atât istoric, cât și în prezent
istoric, două dintre cele mai definitive Exemple de imperialism cultural includ francezii din Africa după al doilea război mondial și epoca Războiului Rece. În timpul epocii Imperiale, o mare parte din Africa a fost colonizată de puterile europene. După al doilea război mondial a venit decolonizarea Națiunilor Africane colonizate, dintre care multe erau sub dominația franceză la momentul respectiv., După decolonizarea lor, legăturile post-coloniale au rămas între națiunea Franței și fostele sale colonii. La urma urmei, națiunile africane s-au confruntat cu un număr mare de probleme cu ocazia decolonizării lor, cum ar fi securitatea națională, preocupările economice, găsirea unei identități socio-politice și furnizarea de ajutor popoarelor lor care se luptă (Nkrumah). Aceste țări au necesitat sprijin, iar francezii au fost dispuși să le ofere în schimbul parteneriatelor economice și diplomatice., Legăturile continuă până în ziua de azi, iar această relație continuă a fost denumită Francafrique (Boisbouvier). În cazul erei Războiului Rece, cei doi beligeranți principali-Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică — au fost puternic investiți în promovarea culturii lor în toate colțurile lumii, deoarece au concurat pentru supremația ideologică. Aceste țări au adunat cât mai mulți aliați posibil, răspândindu-și ideologiile pe scară largă, în încercarea de a se dovedi țara mai mare și de a asigura securitatea în eventualitatea unui război nuclear.,în epoca actuală, ne putem uita, de asemenea, la două studii de caz cheie ale neo-colonialismului: relațiile chino-africane și Statele Unite ale Americii ca putere economică
până în prezent, mai mult de un milion de chinezi sunt rezidenți africani, iar investițiile chineze în Africa depășesc 40 de miliarde de dolari. Ei și-au răspândit banii și cultura pe întreg continentul și acum tranzacționează peste 166 de miliarde de dolari pe an cu Africa; asigurând 50 de miliarde în minerale. Africa primește bunuri în schimb, iar majoritatea acestor bunuri sprijină extracția suplimentară a resurselor și dezvoltarea industrială., În timp ce această relație a fost văzută odată ca fiind destul de exploatatoare, opiniile se schimbă, deoarece China favorizează bunăvoința în aceste națiuni cu acorduri mai echitabile (Africa și China). Exemple similare chinezești de neo-colonialism economic au fost identificate în întreaga lume, din Canada până în Ecuador (Kay; Scheneyer și Perez). Statele Unite ale Americii este o altă țară de bază, care este puternic investit în preocupări neo-coloniale. Unul dintre cele mai abile concepte care ilustrează fluxul Mondial al culturii americane prin mijloace economice în cea mai mare parte se numește „colonizarea Coca”., Acest concept atrage atenția asupra omniprezenței globale a Coca-Cola ca simbol pentru americanizarea aproape a fiecărui colț al pământului (Kuisel 98). Prin intermediul corporațiilor multinaționale uriașe, cum ar fi Coca-Cola, valorile și cultura americană au fost puternic infuzate în întreaga lume. Fiind una dintre cele mai influente țări din lume, există cu siguranță multe alte instrumente pe care America le folosește pentru a se angaja în neo-colonialism (inclusiv multe dintre cele deja menționate), dar economia și corporațiile multinaționale sunt de departe cele mai frecvent menționate (Petras 2070).,
Aceste exemple istorice, și alții ca ei, oferă o bază solidă pentru examinarea exact motivațiile care a organizației națiunilor ar putea avea pentru neo-colonial preocupări
Acest lucru este pentru că ele arată cum de bază țări au beneficiat de asimilare culturală de la periferie, iar identificarea acestor beneficii apoi expune motivațiile lor., Într-adevăr, există beneficii economice inerente pentru națiunile puternice de realizat ca urmare a imperialismului lor cultural: țările de bază își pot extinde afacerea către națiunile pe care le-au asimilat cultural și, de asemenea, pot folosi resursele și forța de muncă cu costuri reduse pe care le pot obține de la periferie. De multe ori, cultura subordonată devine dependentă (așa cum este descrisă de teoria dependenței) de aceste operațiuni străine în interiorul propriilor granițe; ele se bazează pe multinaționale externe pentru locuri de muncă și bunuri., Din cauza acestei dependențe, nucleul este capabil să stabilească salarii mici și prețuri pentru bunurile brute și să opereze cu un profit mare. Ca atare, aceste practici plătesc financiar pentru corporațiile multinaționale și (prin extinderea impozitelor) guvernele puterii colonizatoare. Se poate concluziona că câștigul financiar substanțial care trebuie avut ca rezultat al neo-colonialismului este cu siguranță un factor motivant.,în timp ce creșterea economică este una dintre cele mai simple modalități prin care o națiune poate beneficia de neo-colonialism, există mai multe motivații care ar putea determina o țară să se angajeze în aceste preocupări
una dintre acestea este securitatea națională. La fel ca în Războiul Rece, națiunile au un interes în promovarea bunăvoinței și dependenței în alte părți ale lumii; crearea de aliați și state dependente care nu ar merge la război împotriva lor sau să le sprijine în caz de război. Un alt factor motivant este achiziționarea de resurse., Pe măsură ce populația lumii se înmulțește, resursele valoroase sunt întinse subțire. Țările în creștere, cum ar fi China și India, trebuie să asigure accesul la combustibil și alimente pentru a oferi cetățenilor lor, iar neo-colonialismul sa dovedit a le permite influența de a negocia accesul la aceste resurse. Puterea diplomatică pare, de asemenea, un motiv pentru a se angaja în neo-colonialism; țările care au culturi similare sunt susceptibile de a fi de acord și de a vota în mod identic cu privire la problemele internaționale., Chiar dacă nu sunt de acord, țările care depind de o altă națiune se pot simți obligate să acționeze în dorințele neo-colonizatorului lor, ca un „stat marionetă”cu titlu derogatoriu.noua față a colonialismului s-a manifestat într-o mare varietate de locuri din întreaga lume și putem vedea că țările au beneficiat în diverse moduri; expunându-și motivațiile
de asemenea, este important să analizăm implicațiile viitoare în cazul în care aceste activități continuă., Omogenizarea culturală (cel mai frecvent denumită globalizare) este poate cea mai puternică forță care afectează astăzi peisajul global. De exemplu, estimările includ o nouăzeci la sută reducere în numărul de limbi vorbite în lume, până în anul 2100, în timp ce alții arată în mod clar că numărul de vorbitori va fi extrem de concentrată în câteva limbi de data asta (Ryan; Graddol 27). Tendințele globale, cum ar fi acestea, sunt direct legate de practica neo-colonialismului., În timp ce prevalența viitoare a unor limbi se datorează creșterii populațiilor, nu este de mirare că limbile din partea de sus a acestor liste au, de asemenea, țări care sunt cunoscute pentru implicarea în neo-colonialism în trecut și în prezent. Deci, în timp ce termenul globalizare pare să indice că rezultatul este o cultură globală diversă, realitatea este că această omogenizare continuă a etosului este mai mult compusă din culturile care sunt cele mai agresive în preocupările neo-coloniale., Practicile imperialiste culturale ale națiunilor de bază reduc influența altor culturi și întăresc influența lor, ducând într-adevăr la o cultură globală care este mai mult compusă din nucleu decât periferia.,
dacă neo-colonialismul continuă să fie practicat, atunci situația actuală a Națiunilor poate fi de așteptat să continue
mulți vor fi rapizi să sublinieze că națiunile de periferie beneficiază în același mod ca și nucleul; că ar fi mult mai rău dacă ar limita relația lor cu nucleul și că pierderea culturii lor nu este atât de semnificativă (Bowen 179)., Încă mai subliniez faptul că aceste beneficii sunt marginale, și necesită periferie țări să prezinte un abuz obiectivele de bază îndreptată în primul rând la problema drepturilor omului, ei susțin că salariile primite și prestațiile suportate (cultural sau în alt mod) nu sunt suficient de aproape pentru a compensa capitulat resurselor, a forței de muncă, autonomia și cultură; mai ales atunci când se analizează relativă profituri de bază (Koshy 26)., Majoritatea sunt de acord că culturile relativ mici vor fi în cele din urmă spălate de culturile celor mai puternice națiuni; că problemele legate de drepturile omului trebuie să fie în continuare puse la îndoială. Dacă neo-colonialismul continuă să se perpetueze în acest fel, există puține speranțe că condițiile se vor schimba pentru aceste națiuni — nucleul va rămâne la bază, iar periferia și semi-periferia se vor lupta să înflorească. Această școală de gândire este destul de mare și a dat majorității Termenilor deja discutați o conotație covârșitoare negativă., Cu toate acestea, așa cum am menționat deja în cazul relațiilor chino-africane, nucleul începe să — și realizeze propria dependență de periferie, care îmbunătățește încet aceste condiții ale drepturilor omului-deși asimilarea culturală generală rămâne.
colonialismul modern aduce beneficii țărilor care își răspândesc cultura în întreaga lume
instrumentele folosite de aceste țări în acest scop sunt variate, de la economie la educație., În calitate de beneficiari ai stabilității financiare, militare, diplomatice și a resurselor care vine de la asimilarea culturală a națiunilor, nu pare să existe niciun motiv pentru care națiunile puternice de bază să înceteze activitățile lor neo-coloniale. Ilustrate de concepte precum teoria dependenței, teoria sistemelor mondiale și Coca-colonizarea, forțele imperialismului cultural și hegemoniei culturale contribuie la lumea globalizată într — un mod care favorizează cele mai puternice națiuni-în bine sau în rău.