am îngenuncheat lângă buggy.

‘ne vedem la linia de sosire!”Am gângurit la fiica mea de nouă luni, Meisha.apoi l-am îmbrățișat pe soțul meu Daniel, de 35 de ani, și pe fiul nostru Jayden, de trei ani.a fost o dimineață înghețată de mai în parcul forestier Remutaka, unde eram pe punctul de a porni într-o cursă de 20 de kilometri.

‘vă așteptăm!”Daniel a zâmbit.,

am sărit în sus și în jos pentru a menține cald ca organizatorul ne-a avertizat despre traseu provocator.

‘dacă te pierzi, stai pe loc!”el a spus.

atunci Când arma de pornire a sunat, am fost ca un glonț. Traseul a devenit în curând abrupt și pământul noroios.

încetinind la o alergare în timp ce navigam pe ramuri și pe stânci zimțate, am avut grijă de steagurile albastre care urmau să ne ghideze.dorind să termin în două ore, am apăsat fără să mă uit înapoi.,după un timp, am avut o pauză pentru a-mi prinde respirația. Privind în spatele meu, am fost surprins să aflu că eram singur. Unde e toată lumea? M-am întrebat.

cu siguranță nu aș putea fi atât de departe. În timp ce alergam, am așteptat ca o altă persoană să mă depășească. Dar nu a venit nimeni și s-a instalat o panică ușoară.rătăcind fără țintă, am căutat un steag albastru sau un copac familiar.simțindu-mă confuz, m-am îndreptat într-o altă direcție, până când m-am oprit din nou în frustrare.

îngrijorat că eram bine și cu adevărat pierdut, avertismentul organizatorului mi-a răsunat în minte.

stai pe loc., Nu am avut telefonul meu cu mine, dar ceasul meu GPS mi-a spus că ar fi fost deja peste două ore.Daniel, Jayden și Meisha mă așteptau cu nerăbdare la linia de sosire.

după încă o oră de încercare de a găsi din nou traseul, teroarea mi-a răsărit.

‘ajutor!”Am strigat salbatic. ‘Cineva vă rugăm să ajute!’

vocea Mea a crescut răgușit ca am țipat în gol de pădure. Până acum, am băut până la ultima picătură de apă și mi-am mâncat pachetele de gel energetic. Nu am mai putut „sta”., Nu eram chiar Bear Grylls, dar știam că trebuie să ajung la adăpost și apă.tremurând, m-am târât spre o albie a râului. Poticnire și alunecarea, frustrarea mea montat atunci când a început să plouă.observând un copac mare în depărtare, vizavi de pârâu, am decis să traversez apa. Dar am derapat pe o stâncă și am căzut în curenții înghețați.

în momentul în care am făcut-o, hainele mele murdare erau îmbibate și întunericul căzuse. Privind spre cerul nopții, m-am rugat cu disperare pentru ajutor. Dacă nu mă găsește nimeni? M-am gândit. Nu pot muri., Jayden și Meisha nu pot crește fără o mamă.am săpat o mică gaură pentru a mă înclina și m-am acoperit cu sol pentru a mă încălzi.după un timp, mi-am folosit mâinile pentru a scoate cu recunoștință înghițituri de apă din curent și pentru a-mi umple sticla de apă, înainte de a mă odihni din nou. Dar dinții mei clănțăneau atât de violent, încât nu puteam dormi mai mult de câteva minute la un moment dat.mai rău, sânii mei erau inflamați și umflați.,

am fost încă alăptarea Meisha la fiecare câteva ore și au fost greu ca pietrele de la a nu fi exprimate atât de mult timp.

după ce a simțit ca o eternitate, a fost zori. Nu mâncasem de 20 de ore și făcusem tot acel exercițiu. Stomacul meu mârâia și m-am simțit rece și delirant.scotocind prin rucsac, am găsit un ambalaj gol de ciocolată. Am mâncat-o pe fugă și acum mi-a fost foame dureros. Sânii mei săraci erau, de asemenea, extraordinar de tandri., Apoi am avut o idee nebună. Ce se întâmplă dacă am băut o parte din laptele matern?

aș putea să-mi dau niște hrană și să-mi ușurez pieptul dureros.plierea ambalajului de ciocolată pentru a modela o ceașcă mică, mi-am dezarhivat jacheta, mi-am stors pieptul și laptele s-a scurs. Am băut-o cu poftă, savurând gustul dulce și apos. Apoi am exprimat mai mult și am băut până m-am simțit mai bine. Laptele părea să mă încălzească din interior spre exterior.simțindu-mă energizată, am șters praful de pe sol în jurul orei 9 dimineața și am început să alerg din nou, sperând că voi putea găsi traseul.

incredibil, la 11.,30am, am auzit sunetul unui elicopter care zbura deasupra mea.fluturându-mi brațele frenetic, am încercat să le atrag atenția.

pilotul m-a văzut și elicopterul a aterizat de 100 de metri într-un luminiș.

am fost legat în ea și am zburat într-o cabină de lângă marginea pădurii.

după un plin de 24 de ore pierdute în tufiș, am fost salvat.

întreaga mea familie mă aștepta.

‘Slavă Domnului că ești bine!”mama mea Maggie a plâns, în timp ce se agăța de mine.,

„trebuie să-l hrănesc pe Meisha”, am spus, dându-i lui Jayden o îmbrățișare.

ținând-o aproape, mi-am hrănit fata în timp ce toată lumea se agita în jurul meu. Daniel m-a îmbrățișat strâns, ușurarea lui palpabilă. El a spus că poliția și echipele de oameni de salvare m-au căutat neobosit în timpul nopții mele terifiante în tufiș. Nu voi uita niciodată asta.din fericire ,nu m – a speriat de alergare-încă concurez în evenimente. Abia aștept să le spun copiilor mei când vor fi mai mari. Fiind o mamă mi – a dat puterea de care aveam nevoie pentru a supraviețui-literalmente!