cortexul parietal posterior cuprinde regiune din cortexul parietal, care este posterior la cortexul somato-primar și șanțul adiacent, în șanțul postcentral. Cortexul parietal posterior în sine este împărțit într-o porțiune superioară și inferioară: lobul parietal superior și, respectiv, lobul parietal inferior. Aceste două lobule sunt separate unul de celălalt printr-un sulcus numit sulcus intraparietal.,
ce este cortexul parietal posterior și ce face?
cortexul parietal posterior primește informații de la o colecție de zone senzoriale, precum și o varietate de alte regiuni ale creierului, și este gândit să integreze această intrare pentru a facilita executarea de funcții care necesită informații diverse. Acesta a fost asociat cu o serie de aceste funcții, care sunt uneori numite funcții „de ordin superior”; este probabil cel mai bine cunoscut, cu toate acestea, pentru rolul său în atenție.,prin încercările de a găsi regiunile creierului care facilitează atenția, cercetătorii au identificat două rețele legate de atenție care implică cortexul parietal posterior; acestea sunt denumite sisteme fronto-parietale dorsale și ventrale. Sistemul dorsal se găsește în ambele emisfere cerebrale și include zone ale lobului parietal superior și ale sulului intraparietal, precum și o regiune a cortexului frontal care este implicată în mișcările oculare și percepția vizuală cunoscută sub numele de câmpul frontal al ochiului., Se crede că sistemul dorsal este implicat în ceea ce este cunoscut sub numele de „atenție endogenă”, care implică o atenție care este direcționată pe baza obiectivelor sau dorințelor individuale. De exemplu, dacă încercați să vă concentrați atenția pentru a citi acest articol, utilizați atenția endogenă. sistemul ventral se găsește în principal în emisfera cerebrală dreaptă și include zona în care se întâlnesc lobii temporali și parietali (joncțiunea temporo-parietală), sulcusul intraparietal și zonele cortexului frontal., Sistemul ventral pare să fie implicat mai mult în ceea ce se numește „atenție exogenă” sau atenție care este îndreptată spre stimuli externi care nu sunt frecventați de procesele atenționale endogene. De exemplu, dacă ați citit acest articol într-o bibliotecă și cineva a strigat câteva mese, rupând tăcerea completă a camerei, v-ați îndrepta brusc și reflexiv atenția asupra persoanei care a strigat. Acest tip de atenție nu este asociat cu propriile scopuri sau dorințe și se încadrează în rubrica atenției exogene.